Farmacia Ercole d’Oro

Farmaciile vechi sunt atât de numeroase în Veneția, încât unele au rămas in situ, transformate în spații comerciale contemporane (în special cele de parfumuri ale firmei The Merchant of Venice). Una dintre cele mai spectaculoase, cu mobilier și piese de secol XVII-XVIII, este farmacia Ercole d’Oro din cartierul Cannaregio, lângă biserica Santa Fosca. Am admirat tavanul pictat, mobilierul cu reliefuri și sculpturi, sertarele cu signaturi de epocă, recipientele din ceramică, dar și o interesantă reprezentare de epocă a două personaje care prepară medicamente, pe o plăcuță din lemn care marchează lucrările de restaurare din secolul al XVIII-lea.